7 august 2019 – Dezvoltatorul Wallberg pregătește al doilea turn de 15 etaje, din prima etapă de dezvoltare a ansamblului XCity Towers, primul cartier de turnuri rezidențiale din Timișoara. Wallberg devansează cu 6 luni construcția Tower 2, față de planul inițial. Lucrările de construcție vor începe în toamnă și vor continua în paralel cu primul turn, care va fi predat în 2020. Astfel, dezvoltatorul va construi două clădiri simultan. Wallberg lucrează în prezent la obținerea tuturor autorizațiilor și avizelor necesare și la organizarea șantierului.
Detalii proiect Tower 2
Tower 2 va avea un regim de înălțime de 15 etaje, la fel ca prima clădire a proiectului. Numărul apartamentelor pe care Wallberg le va avea în construcție în Timișoara va urca la 279 de unități, adăugându-se și o componentă office de 1.400 mp. Clădirile vor avea peste 300 de locuri de parcare, atât exterioare cât și acoperite, dar și o suprafață generoasă destinată spațiilor comerciale.
Mixul de apartamente va fi ușor modificat față de prima clădire, întegrând feedbackul din piață și preferințele timișorenilor. În configurația Tower 2 vor fi cuprinse mai multe tipologii de apartamente de tip studio, respectiv două și trei camere. Apartamentele de două camere vor domina mixul propus, atât prin volum cât și prin varietatea de tipologii disponibile pentru a răspunde cât mai bine nevoilor de locuire ale timișorenilor.
Decizia de a construi încă o clădire de 15 etaje simultan, vine ca urmare a succesului comercial înregistrat cu Tower One. Astfel, in mai puțin de opt luni de la lansare, au fost rezervate 65% din cele 135 de apartamente disponibile în prima fază, iar anumite tipologii sunt aproape epuizate. În ceea ce privește construcția, Tower One a ajuns la etajul 12. În scurt timp, echipa de pe șantier va ajunge la cel de-al 13-lea etaj.
„Proiectul nostru a fost foarte bine primit în Timișoara, de altfel o piață educată și pretențioasă în sensul bun al termenului. Clienții au apreciat experiența noastră pe alte piețe, calitatea proiectului, compartimentarea ergonomică, conceptul propus și ne-au oferit încredere, pe o piață concurențială unde există suficiente proiecte cu o vechime mai mare. Estimăm ca până la finalul acestui an, Tower One să fie rezervat în proporție de 90%. Numărul mare de rezervări și interesul cumpărătorilor aflat în continuare în creștere ne-au determinat să accelerăm dezvoltarea următoarei clădiri.”
Valentin Morar, CEO, Wallberg Properties
De ce XCity Towers?
XCity Towers are avantajul de a se afla la câteva minute de principalele zone de atracție ale orașului și de a se bucura, în același timp, de o localizare privilegiată, retrasă, într-o zonă verde, departe de agitația marilor bulevarde, oferind intimitate și siguranța unei vieți armonioase.
Bucovina este una din cele mai bine cotate, dar și căutate zone din Timișoara, recunoscută pentru viața liniștită.
Calea Torontalului completează calitățile de locuire prin accesul excelent, atât spre principalul hub comercial al orașului, cât și spre zonele office, dar și spre ieșirea înspre Mako și Szeged, locuri de petrecere a timpului liber preferate de timișoreni. XCity Towers cumulează astfel avantajele celor două zone, fiind aproape de tot ceea ce contează pentru a te bucura de viața în oraș. În același timp, beneficiezi de o oază de liniște și intimitate.
Construcția XCity Towers
Calitatea construcției este de asemenea foarte ridicată. Toate materialele utilizate sunt de cea mai înaltă calitate și îndeplinesc toate criteriile și cerințele prevăzute în standardele europene. În plus, ele sunt supuse la teste și încercări suplimentare de verificare a anduranței și rezistenței în laboratoare de specialitate ce folosesc tehnici extrem de avansate. XCity Towers respectă angajamentul Wallberg în ceea ce privește conceptul de locuire și anume o arhitectură modernă, accentul acordat intimității fiind singurul proiect din Timișoara cu zidărie dublă între apartamente și o echipare tehnologică de vârf. Toate apartamentele vor fi dotate cu tehnologie smart, ceea ce va permite controlul interfonului și al parametrilor ambientali direct de pe telefonul mobil sau tabletă.
XCity Towers și garanția Wallberg
Wallberg este un dezvoltator recunoscut la nivel național pentru proiectul premium Arad Plaza, situat în centrul Aradului și finalizat în 2018. Arad Plaza a primit titlul de Proiectul High End al Anului 2018 și este singurul proiect din zona de vest a țării inclus în Top 5 proiecte premium din România de către compania de consultanță Coldwell Banker. Concomitent, Wallberg pregătește a treia etapă de dezvoltare a proiectului Sunnyville din Brașov și caută activ amplasamentul potrivit pentru prima investiție în București, pe lista scurtă a dezvoltatorului fiind în acest moment mai multe variante cu potențial ridicat.
Despre Wallberg Properties
Wallberg Properties reunește un grup de companii de dezvoltare imobiliară coordonat de antreprenorul Valentin Morar, activ pe piețele locale din 2004. Portofoliul companiei include 6 proiecte în Arad, dintre care Arad Plaza și Bourgeoise Residence finalizate recent, un proiect de vile din Cluj-Napoca, un proiect finalizat în anul 2012 în Brașov, dar și ansamblul Sunny Ville din Brașov cu prima etapă încheiată, iar a doua aflată în fază de construcție. Experiența dezvoltatorului este vastă pe segmentul rezidențial, cu peste 150 000 de mp construiți la o valoare de piață estimată la peste 90 de milioane de euro.